Cu calm, fixând obiective la început de an

A mai trecut un an, îţi spui, şi parcă niciodată firele albe din păr nu ţi s-au părut atât de multe, şi nici cearcănele atât de adânci. Am îmbătrânit, îţi spui, şi te uiţi la fotografia în care copilul tău era doar un bebeluş, îmbrăcat în Moş Crăciun special pentru şedinţa foto, pe care, îţi aminteşti, a trebuit să o încheiaţi brusc, pentru că pe cel mic îl apucase o criză de plâns. E prea târziu, îţi spui, şi te cuibăreşti în pat, în timp ce gânduri negre îţi inundă mintea.


Prea târziu pentru ce?

OK, ai cearcăne, dar cum ar putea fi altfel, după zile şi nopţi întregi de chefuri, de Crăciun, de Sfântul Ştefan, de Revelion, de Sfântul Vasile... şi încă şirul nu s-a sfârşit? Iar firele albe... nu mai sunt o problemă, de când s-a inventat vopseaua de păr. Cât despre copilul tău, e firesc să ţi se pară că creşte prea repede. Încearcă să te bucuri de fiecare clipă petrecută cu el, dar să te bucuri şi la gândul că mai are puţin până să meargă la facultate, probabil într-un alt oraş, moment în care tu vei cunoaşte din nou libertatea pe care o aveai înainte să naşti.

E începutul anului şi nu e cazul să disperi. Da, e înspăimântător să ştii că ai în faţă un an întreg, un an cu multă muncă şi o mulţime de necunoscute, un an care se arată greu pentru întreaga ţară şi pentru întreaga Europă. Dar, la urma urmei, calendarul e doar o convenţie, iar tu ştiai despre toate greutăţile astea încă de anul trecut.

Aşa că încearcă să priveşti lucrurile cu calm şi stabileşte-ţi câteva direcţii de la care nu te vei abate în următoarele 365 de zile. Scrie-le frumos, pe o hârtie pe care o s-o lipeşti undeva la vedere, ca să nu te poţi preface la un moment dat că le-ai uitat. Nu e cazul să scrii fantasmagorii, ci câteva ţeluri pe care ştii că le poţi duce la îndeplinire cu puţin efort şi cu hotărâre.


De exemplu, eu voi scrie:

  • În 2018, voi citi cel puţin două cărţi pe lună.
  • Voi face cel puţin 30 de minute de sport sau cel puţin o plimbare rapidă de o oră în fiecare zi.
  • Mă voi pune la punct cu limba franceză, şi pentru asta voi învăţa cel puţin o dată la două zile. Voi încerca să citesc articole de pe Internet în limba franceză şi mă voi uita la filme subtitrate în franceză.
  • Voi cheltui mai puţin pe haine şi lucruri inutile şi voi încerca să economisesc.
  • Voi fi mai înţelegătoare faţă de membrii familiei mele şi nu mă voi mai enerva atât de uşor. 

Comentarii