Studenţia este o perioadă a contrastelor. O vârstă la care ne deprindem cu responsabilităţile, în acelaşi timp în care testăm un grad de libertate de care nu am mai avut parte până atunci. Poate că tocmai de aceea, pentru orice adult care a trecut pe la universitate, studenţia rămâne cea mai frumoasă perioadă a vieţii.
Dacă totul merge bine în viaţa ta, în momentul în care intri la facultate eşti încă un copil. Un copil mai mare, sută la sută dezvoltat fizic, dar încă un copil din punct de vedere mental şi emoţional. Scăpat din chingile familiei, care a rămas undeva, într-un orăşel de provincie, în timp ce tu devii proaspăt locuitor al marelui oraş universitar, singura ta preocupare este să profiţi de libertate. Să-ţi faci de cap. Să încerci toate lucrurile care până acum ţi-au fost mai mult sau mai puţin interzise: băutură, tutun, un fum-două din alte ierburi, sex, chefuri, chefuri, chefuri. Părinţii sunt departe, iar la telefon e mult mai uşor să minţi sau să spui adevăruri parţiale decât atunci când vorbeşti cu ei faţă în faţă. După o noapte sau două de “muncă asiduă”, nu îţi doreşti decât să dormi, aşa că renunţi la ideea de a mai merge la cursuri, convins că acea colegă tocilară, pe care nu mai ştii bine cum o cheamă, îţi va da notiţele ei dacă îi vei zâmbi frumos.
Pe de altă parte, la facultate nu e uşor. Profesorul vorbeşte liber, nimeni nu aşteaptă ca tu să îţi notezi frazele de la un capăt la altul, bibliografia e multă şi obligatorie, examenele sunt grele şi nu sunt trecute întotdeauna de toţi studenţii. Astfel că te trezeşti cu o restanţă, două, trei. Unele examene le iei în toamnă, altele îţi rămân, te sâcâie banii pe care trebuie să-i plăteşti, restanţele îţi stau pe creier, plus ruşinea, ruşinea de a nu fi integralist. Acasă mai e cum mai e, alor tăi le explici că facultatea nu mai e ca pe vremea lor, că acum profesorii sunt mult mai severi, că materia e mult mai vastă, căci în 30 de ani ştiinţa a evoluat considerabil, le spui că tu înveţi pe rupte dar că seminaristul habar nu are să explice, le spui că proful a picat jumătate din an şi că toată facultatea îi ştie de frică etc. etc. etc. Dar mai greu e cu colegii, sau cu colegele, mai greu e să-ţi păstrezi statutul de cel mai simpatic student, de aceea e obligatoriu ca uneori să fii obraznic, dar obraznic într-un mod amuzant, astfel încât fetele să chicotească şi băieţii să behăie de-a dreptul, iar tu să urci din nou pe piedestalul cu care deja te-ai obişnuit.
Cine a spus că viaţa de student e simplă?
Dacă totul merge bine în viaţa ta, în momentul în care intri la facultate eşti încă un copil. Un copil mai mare, sută la sută dezvoltat fizic, dar încă un copil din punct de vedere mental şi emoţional. Scăpat din chingile familiei, care a rămas undeva, într-un orăşel de provincie, în timp ce tu devii proaspăt locuitor al marelui oraş universitar, singura ta preocupare este să profiţi de libertate. Să-ţi faci de cap. Să încerci toate lucrurile care până acum ţi-au fost mai mult sau mai puţin interzise: băutură, tutun, un fum-două din alte ierburi, sex, chefuri, chefuri, chefuri. Părinţii sunt departe, iar la telefon e mult mai uşor să minţi sau să spui adevăruri parţiale decât atunci când vorbeşti cu ei faţă în faţă. După o noapte sau două de “muncă asiduă”, nu îţi doreşti decât să dormi, aşa că renunţi la ideea de a mai merge la cursuri, convins că acea colegă tocilară, pe care nu mai ştii bine cum o cheamă, îţi va da notiţele ei dacă îi vei zâmbi frumos.
Pe de altă parte, la facultate nu e uşor. Profesorul vorbeşte liber, nimeni nu aşteaptă ca tu să îţi notezi frazele de la un capăt la altul, bibliografia e multă şi obligatorie, examenele sunt grele şi nu sunt trecute întotdeauna de toţi studenţii. Astfel că te trezeşti cu o restanţă, două, trei. Unele examene le iei în toamnă, altele îţi rămân, te sâcâie banii pe care trebuie să-i plăteşti, restanţele îţi stau pe creier, plus ruşinea, ruşinea de a nu fi integralist. Acasă mai e cum mai e, alor tăi le explici că facultatea nu mai e ca pe vremea lor, că acum profesorii sunt mult mai severi, că materia e mult mai vastă, căci în 30 de ani ştiinţa a evoluat considerabil, le spui că tu înveţi pe rupte dar că seminaristul habar nu are să explice, le spui că proful a picat jumătate din an şi că toată facultatea îi ştie de frică etc. etc. etc. Dar mai greu e cu colegii, sau cu colegele, mai greu e să-ţi păstrezi statutul de cel mai simpatic student, de aceea e obligatoriu ca uneori să fii obraznic, dar obraznic într-un mod amuzant, astfel încât fetele să chicotească şi băieţii să behăie de-a dreptul, iar tu să urci din nou pe piedestalul cu care deja te-ai obişnuit.
Cine a spus că viaţa de student e simplă?
Comentarii
Trimiteți un comentariu