De la măr la o carieră de succes

E un an bun pentru mere. Crengile se rup sub greutatea rodului. E semn bun: copilului îi va merge bine la facultate.

Copilul adună mere în fiecare zi. În fiecare după-amiază, după ce îşi face siesta, îl trimit în livadă, să strângă merele de pe jos. Uneori nu e atent şi uită câteva ascunse prin iarbă sau printre vrejii de dovleac. Atunci îl cert şi îi spun că aşa nu va ajunge nicăieri. Nu acesta e drumul drept spre viitorul pe care îl visează, acela de a ajunge un avocat strălucit, cu o vilă cu două etaje şi o nevastă frumoasă. Fiecare măr contează.

Atunci el mai comentează, bolboroseşte înjurături, dă din mâini ca un apucat. Dar până la urmă se conformează şi ridică merele stricate de pe jos. Le apucă bine între degete, le adulmecă aroma, le înţeapă pulpa cu unghia şi le strânge în sacii de plastic. Sacii se umplu încet, stau aliniaţi lângă butoaiele din plastic, albastre, şi aşteaptă ca timpul să îşi îndeplinească menirea. La un moment dat, merele vor ajunge la horincie, se vor transforma în licoare cu mărgeluţe, şi ne vor îndeplini visurile.
Multe se pot face cu nişte horincă bună. Horinca înseamnă bani. Dar e mai bună decât banii, nu e atât de blamabilă precum mita şi, în plus, stârneşte pofte. Stârneşte pofte, părând, în acelaşi timp, inofensivă. E o armă blândă. O monedă de schimb dintre cele mai perverse. Cu horincă se pot cumpăra restanţe. Cu horincă poţi să îţi asiguri un loc bun în cămin. Cu horincă poţi să îl convingi pe portar să o lase pe prietena ta să înnopteze la tine în cameră. Cu horincă poţi să îţi cumperi pantofi sport la modă, de la dealerul de pe palier. O, dar câte nu se pot face cu un litru de horincă bună!

Acum, însă, e vremea merelor. Copilul tău, student eminent - cum cred babele din sat – e ocupat până peste cap cu strânsul lor. Nici în sesiune nu s-a stresat atât. Niciun examen nu l-a făcut să renunţe la somnul de după-amiază, niciun profesor nu l-a convins să se obosească atât. Toamna e vremea restanţelor, dar şi a pregătirii horincii. Toamna e cel mai obositor anotimp al anului. În curând va începe anul universitar. Atunci, copilul tău va pleca la facultate, iar tu vei rămâne să ai grijă de horincă. Să macini fructele, să le duci la horincie. Să le păzeşti o noapte întreagă, în timp ce fierb. Să îţi vezi averea crescând sub ochi. Să îţi vezi copilul realizându-se. Ajungând un avocat celebru, bine plătit şi respectat de toată lumea.

Un măr, două mere. Un destin.

Comentarii