Într-o societate normală, universitatea ar trebui să strângă în jurul său cele mai luminate minţi ale cetăţii. Cadrele didactice ar trebui să fie persoane respectate şi admirate, opiniile lor pe diverse segmente ar trebui să fie cunoscute, iar lumea să ţină cont de ele. Aceste păreri ar putea fi exprimate în reviste de specialitate, în ziare şi chiar în mediul online, unde opiniile ajung la cei interesaţi mult mai lesne şi mai rapid.
Apoi ar fi studenţii, cei care nu ar trebui să ducă lipsă de modele, cei care ar trebui să fie efervescenţi, plini de dorinţa de a face lucruri noi. Şi, desigur, foştii studenţi, absolvenţii, rămaşi cu sufletul alături de universitate. Ei ar face legătura dintre instituţie şi restul populaţiei, ei ar fi un fel de intermediar, un facilitator al comunicării lor.
Nu cred că universitatea ar trebui să fie o insulă izolată, spre care ceilalţi să privească cu teamă. Universitatea ar fi bine să fie o inimă pulsândă de viaţă, din care să izvorască propuneri de evenimente în diverse domenii, de lansări de carte, de dezbateri şi conferinţe, care să fie deschise publicului larg.
Dacă în domeniul ştiinţelor exacte poate e mai greu de mers pe această cale, deşi pot fi organizate, pentru studenţi şi specialişti, diverse simpozioane, conferinţe, dezbateri, în schimb când vine vorba despre domeniul umanist, posibilităţile sunt infinite. Literatura, jurnalismul, comunicarea, sociologia, ştiinţele politice sunt specializări care oferă multe zone de interes pentru publicul larg.
E nevoie doar de imaginaţie, de bunăvoinţă şi de energie pentru a organiza evenimente care să conteze pentru cetate. Astfel de momente au un pronunţat rol educativ, nu doar de informare, şi, până la urmă, respectă, în sens mai larg rolul de bază al universităţii.
De curând a fost dat publicităţii un studiu realizat de cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Am aflat, astfel, că 45% dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial, 40% dintre ei se declară pentru pedeapsa cu moartea și tot 40% sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi acceptată (sursa, aici: https://m.rfi.ro/social-106688-pareri-profesori-dictatura-pedeapsa-moartea-bataie-copii).
Rezultatele studiului sunt îngrijorătoare şi chiar şocante, dar dincolo de această primă impresie este faptul că un astfel de studiu era necesar, iar tema aleasă este cu adevărat relevantă.
Şi nu poţi să nu te bucuri că nişte cercetători români au realizat o astfel de cercetare, utilă întregii societăţi pentru a afla la ce nivel se situează, o cercetare care deschide, şi ea, universitatea nu doar către cetate, ci către ţara toată.
recomandam si http://ColegiulEconomic.ro - Colegiul Economic Online
Apoi ar fi studenţii, cei care nu ar trebui să ducă lipsă de modele, cei care ar trebui să fie efervescenţi, plini de dorinţa de a face lucruri noi. Şi, desigur, foştii studenţi, absolvenţii, rămaşi cu sufletul alături de universitate. Ei ar face legătura dintre instituţie şi restul populaţiei, ei ar fi un fel de intermediar, un facilitator al comunicării lor.
Nu cred că universitatea ar trebui să fie o insulă izolată, spre care ceilalţi să privească cu teamă. Universitatea ar fi bine să fie o inimă pulsândă de viaţă, din care să izvorască propuneri de evenimente în diverse domenii, de lansări de carte, de dezbateri şi conferinţe, care să fie deschise publicului larg.
Dacă în domeniul ştiinţelor exacte poate e mai greu de mers pe această cale, deşi pot fi organizate, pentru studenţi şi specialişti, diverse simpozioane, conferinţe, dezbateri, în schimb când vine vorba despre domeniul umanist, posibilităţile sunt infinite. Literatura, jurnalismul, comunicarea, sociologia, ştiinţele politice sunt specializări care oferă multe zone de interes pentru publicul larg.
E nevoie doar de imaginaţie, de bunăvoinţă şi de energie pentru a organiza evenimente care să conteze pentru cetate. Astfel de momente au un pronunţat rol educativ, nu doar de informare, şi, până la urmă, respectă, în sens mai larg rolul de bază al universităţii.
De curând a fost dat publicităţii un studiu realizat de cercetători ai Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. Am aflat, astfel, că 45% dintre profesorii români sunt de acord cu un regim dictatorial, 40% dintre ei se declară pentru pedeapsa cu moartea și tot 40% sunt de părere că homosexualitatea nu poate fi acceptată (sursa, aici: https://m.rfi.ro/social-106688-pareri-profesori-dictatura-pedeapsa-moartea-bataie-copii).
Rezultatele studiului sunt îngrijorătoare şi chiar şocante, dar dincolo de această primă impresie este faptul că un astfel de studiu era necesar, iar tema aleasă este cu adevărat relevantă.
Şi nu poţi să nu te bucuri că nişte cercetători români au realizat o astfel de cercetare, utilă întregii societăţi pentru a afla la ce nivel se situează, o cercetare care deschide, şi ea, universitatea nu doar către cetate, ci către ţara toată.
recomandam si http://ColegiulEconomic.ro - Colegiul Economic Online
Comentarii
Trimiteți un comentariu