Povestea Sanzienei Hanganu din romanul Arta conversatiei de Ileana Vulpescu

Romanul „Arta conversației” de Ileana Vulpescu este unul dintre cele mai de succes opere ale sale, devenind bestseller înainte de anii 1989, fiind transpus și pe scenă, într-un spectacol de succes. Acesta a ajuns repede în atenția publicului, a fost tradus în maghiară și franceză, iar în anul 1981 autoarei i s-au oferit premiile „Ion Creangă” al Academiei Române și „Cântarea României”.

Ileana Vulpescu o aduce în prim-plan pe protagonista Sânziana Hanganu, de profesie medic; o femeie divorțată care își crește singură cei doi copii. Se observă o abordare diferită a autoarei, ce propune o paletă de analize, priviri, atitudini umane în urma cărora se evidențiază perspectiva de viață a oamenilor simpli ce au trăit în alte timpuri. De asemenea, autoarea pune accent pe trecut, pe evenimentele trăite, rememorate, situație în care, în aproape tot romanul, nu există prezent, orice clipă trăită fiind raportată la un trecut apropiat sau îndepărtat. Deși romanul a fost publicat în perioada comunistă, Arta conversației este o scriere sinceră, plină de viață, ce abordează diverse teme care nu puteau fi expuse cu ușurință în acea perioadă. Evenimentele sunt parcurse cu lejeritate, în ciuda amintirilor spontane expuse, astfel încât cititorul reușește să trăiască prin intermediul protagonistei fiecare experiență trăită.

În romanul Arta conversației de Ileana Vulpescu și-a conturat protagonista în așa manieră încât hotărârea, convingerile, opiniile, conștiinciozitatea, puterea de a acționa sunt caracteristicile reprezentative. În ciuda tuturor obstacolelor prin care a trecut, femeia a rămas aceeași persoană stabilă, încrezătoare și determinată. În urma lecturii, observăm aspectele și situațiile ce au împins-o sa ia fiecare alegere în parte cu scopul de a-și găsi împlinirea de sine. Autoarea a continuat să-și păstreze un limbaj lejer, acționând diferit față de ceilalți autori ce aleg să utilizeze un limbaj de specialitate, în care se evidențiază diagnostice, medicamente și informații științifice.

Totul începe când Sânziana se reîntoarce acasă și întâlnește o veche iubire de o vară, tatăl uneia dintre fete, moment în care începe să-i povestească viața sa. Avem parte de imagini haotice, amintiri din copilărie în care se surprind regretele, iubirile neîmplinite și nemărturisite, revenirea la mamă și povestea ei de viață. Experiențele prin care a trecut au maturizat-o, dar au privat-o și de sentimentul de ură, emoție pe care aceasta nu poate s-o trăiască, fiind o fire caldă, blândă, mereu alături de oamenii dragi. Educația primită și studiile făcute au transformat-o într-o persoană inteligentă, care luptă cu orice preț pentru dreptate. Ignoră bârfa, aluziile și reproșurile, ajungând medic prin forțe proprii, prin munca depusă. Căsătoria Sânzianei cu scriitorul Alexandru Bujor devine mai mult o cumpănă și un obstacol în găsirea propriei împliniri, datorită diferențelor de caracter, motiv pentru care căsătoria devine, la rândul său, un regret.

Autoarea pune accent pe autoanaliza prin intermediul introspecțiilor folosite, a monologurilor, a schimburilor de replici dintre personaje, cât și prin concepțiile evidențiate. Prin intermediul vieții tumultoase a protagonistei, Ileana Vulpescu vorbește despre greșeli, eșecuri, inițiative, compromisuri, puterea de a depăși orice obstacol.

Trecerea dintre trecut și prezent se face prin monologurile femeii. Protagonista își rememorează iubirile din trecul, fiind mai mult neîmpărtășite și regretate, decât trăite și povestite. Își amintește de adolescență, de băiatul de care era îndrăgostită, văzându-l mai mult ca pe un înlocuitor al tatălui său, apoi continuă cu amintirea doctorului prezent la nașterea uneia dintre fiicele sale, ca mai apoi să continue cu imaginea altui doctor care i-a rămas în amintire. Regretele sale vizează tocmai neîmplinirea iubirii.

Ileana Vulpescu a debutat în revista „Familia”, în iulie 1966, cu povestirea Scrisoare către un cunoscut. În anul 1976, romanul „Rămas bun” a fost distins cu premiul Asociației Scriitorilor din București, iar în 1987 a primit premiul „Flacăra” pentru romanul Sărută pământul acesta. În 1972, autoarea devine membră a Uniunii Scriitorilor din România, ca mai apoi, în 1991, întreaga sa activitate literară să fie încununată cu premiul „România Mare”. În anul 2015 , Ileana Vulpescu a primit un premiu din partea Fundației Dignitas, precum și trofeul Fundației Dignitas pentru Excelență. În semn de recunoștință pentru întreaga activitate culturală și pentru participarea sa la redactarea lucrărilor „Dicționarul limbii române” și „Dicționarul explicativ al limbii române”, pentru proiectele realizate care au promovat imaginea pozitivă a României și pentru susținerea mediului academic, autoarei i s-a oferit titlul de Cetățean de onoare al Craiovei.